To top
20 Nov

In vizita la Allucinante

Sunt fidela anumitor restaurante, ba chiar si locurilor din acele restaurante, am preferate pentru design, pentru mancare, pentru atmosfera…Nu am, insa, un restaurant favorit, care sa cuprinda toate elementele, de care am nevoie pentru a-mi construi un film nostalgic, asa cum vreau.

Printre restaurantele nou vizitate, s-a numarat Allucinante, un local cochet, pe 13 Septembrie. Duminica am luat pranzul acolo, la invitatia celor care se ocupa, cu placere, de acest spatiu.

In ceea ce ma priveste, prefer restaurantele mici, in care aerul e intim, muzica de fond …Cele mari imi dau senzatia unui loc impersonal, fara emotii prea intense. Allucinante nu este mic, insa, cu toate astea, am regasit un sentiment placut de intimitate. Posibil sa fi fost lumina cea care mi-a oferit impresia asta sau catifeaua verde a canapelelor. Detalii, maruntisuri care ma duc cu mintea departe, in alte vremuri, in acele vremuri, in care restaurantele erau locuri de intalnire ale artistilor, unde se fuma, se bea absynth si se polemiza, iar oamenii stiau mai mult sa se bucure de moment, iar mancarea nu era o retinere…

Restaurantul era destul de gol cand am ajuns, asa ca am putut sa-mi aleg o masa mai retrasa, de unde aveam perspectiva intregului restaurant, dar si a ferestrelor mari, spre bulevard. Treptat, mesele s-au ocupat si atmosfera a devenit mai vivid si mai mundana.

Allucinante este decorat frumos, de insusi proprietarul, un italian cu simt artistic, care mi-a povestit ca a incercat sa colaboreze cu arhitecti, dar cu care nu a concordat asupra a ceea ce-si dorea, viziunile fiind diferite si asa a decis sa-l amenajeze, asa cum stie si vrea. Peretii in nuante de gri, cu insertii metalizate, canapelele din catifea, coloanele inalte si ghivecele cu maslini creeaza un spatiu echilibrat.

Meniul este cel al unui restaurant international, in care, bineinteles, se intalnesc si influente ale bucatariei mediteraneene. Am mers pe feeling in alegerea preparatelor, nestiind daca ceea ce aleg este exact ce are restaurantul mai bun si mai gustos.

Nu m-am inselat. Aperitivele au fost : halloumi la gratar, vanata pane cu miere si branza de capra si bruschette cu somon. Nota cea mai mare au luat-o vinetele, probabil si pentru ca nu incersasem combinatia pana atunci, iar la halloumi am sesizat ceva care mi-a placut mult, un usor iz de gratar, altfel, mai pregnant, mai smoked, aromat…

Apoi, Saltimbocca alla Romana cu piure de cartofi si telina a fost delicioasa. Dincolo de faptul ca sunt o mare amatoare de carnuri, imi place carnea de vita, atunci cand este preparata bine, este frageda si, daca mai are si arome si sos cu vin…is the best. Posibil sa fiu subiectiva cand vorbesc despre acest preparat, pentru ca este unul dintre favoritele mele.

Dar, iata ca devin obiectiva. Am mai incercat alte doua specialitati, despre care v-as  spune ca pot fi lejer the stars of Allicante menu, Muschiul de porc pe pat de cartofi Fontina cu ierburi aromate si Muschiul de porc cu guanciale, sos de ciuperci si piure de cartofi cu trufe. Ambele foarte gustoase, carnea suculenta, aromele imbinate cu masura, pentru a crea un gust savuros, dar si plating-ul minimalist si fara prea multe artificii, asa cum imi place mie. Le recomand cu inima deschisa, si, fara falsa modestie, daca recomand ceva este si bun…Stiu sa apreciez si sa evaluez bine, e poate unul dintre marile mele atuuri.

Si apoi desertul, care a nu a mai mers cu atata lejeritate, caci portiile de la main-course sunt mari si consistente, insa am vrut sa gust cateva specialitati dulci, pentru a-mi face o parere personala.

In ordinea preferintelor: Tiramisu, Cheescake si Canoli.

So, daca vreti sa mergeti cu prietenii sau cu familia, este un loc de pus pe lista celor care merita vizitate. Nu este, in opinia mea, un restaurant pentru intalniri cu iz de randez-vous.

Si, pentru ca este acel tip de local, in care lumina pica foarte poetic, ar fi bine sa ajungeti dupa pranz.

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply