To top
24 Sep

Andrea Tincu F/W 2019 – o colectie vibranta

Sunt colectii care sunt atat de bine echilibrate, incat, fara a fi un critic de moda, iti dai seama de asta. Cu siguranta ca exista subiectivism in orice. Cu toate astea, poti recunoaste frumusetea unui croi, materialul fin, asocierile cromatice de mare simt estetic si unitatea unei colectii.

 

Am avut acest sentiment al mandriei ca un designer roman ne reprezinta la Viena Fashion Week, cand am vazut colectia Andrea Tincu. Am avut, in mod firesc, si cateva preferate: kimonoul, rochiile bicolore, fluide de matase, bluzele cu printuri…De placut mi-au placut toate, iar cand am spus “ preferate” m-am referit la acele piese care mi s-ar potrivi ca stil, dar si constitutiei mele androgine.

Colectia Andrea Tincu Toamna Iarna 2019-20 a fost prezentata pe 14 septembrie, in cadrul Vienna Fashion Week, accesorizata de Musette. Numita sugestiv A night in the jungle, colectia a avut ca punct de plecare imaginea junglei in timpul noptii, asemenea unei metropole ce prinde viata, dupa ce se lasa seara. Colectia este vie cromatic, printurile sunt create manual de Andreea Tincu, materialele 100% naturale,  matasea fiind the star. Liniile sunt o combinatie intre forme minimaliste si forme construite complex, asimetric. Colectia cuprinde atat tinute in alb si negru, dar si culori puternice: fuchsia, albastru, alaturi de  elemente florale exotice, ce confera intregii colectii o nota vibranta.

Ce ma incanta la colectiile Andrea Tincu este faptul ca, desi piesele sunt din materiale fine, sunt usor de integrat in outfituri. In plus, Andreea stie sa integreze intr-o singura colectie atat piese de zi elegante, cat si rochii potrivite, de evening. Si mai e un aspect pe care eu il apreciez mult: echilibrul dintre croi si material. Consider ca, daca materialul este suficient de pretios, croiul poate ramane minimalist si invers, ceea ce Andrea a reusit sa faca in cea mai naturala maniera.

 

Pliseuri pe matase, normale sau soleil, maneci cu volum, decolteuri la baza gatului, kimono-uri din matase, paltoane maxi si rochii cu volumetrii sunt cateva dintre piesele de impact ale colectiei. Le puteti admira si cumpara de pe www.andreatincu.com.

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply