To top
4 Sep

In lumea bijuteriilor cu Ana Maria Simoiu

Pe Ana Maria Simoiu am descoperit-o pe Fb. Mi s-au parut incantatoare bijuteriile din argint, pe care le creeaza, in special, cerceii, pentru ca stiti ca sunt o mare iubitoare a acestor accesorii. Ana a avut mult curaj, lasand jobul ce ii oferea o siguranta, pentru a-si pune pasiunea in practica si pentru a crea un business. A inceput prin a se pregati profesional pentru a putea invata sa confectioneze bijuteria de argint, a investit timp si bani fara a avea vreo certitudine, doar urmandu-si imboldul, a avut un buzunar plin cu visuri ce s-au dovedit castigatoare, si a dat nastere brandului Bubble of Beauty. Astazi, brandul creste frumos, se dezvolta, a inceput sa fie apreciat si sa-si gaseasca un loc in preferintele iubitoarelor de bijuterii. Am stat de vorba cu Ana despre cat de greu i-a fost, despre rabdare, despre dorinte pentru care trebuie sa muncesti mult pentru a le realiza si despre ceea ce o inspira. 

Te-am descoperit pe Fb si mi-au placut foarte tare bijuteriile pe care le faci. Spune-ne povestea ta?

Totul a inceput acum 9 ani cand eram in cautarea rochiei pentru cununia civila. Am intrat intr-un atelier de creatie al unui designer roman. Am vazut in atelier cateva brauri cusute manual, care m-au fascinat! Acela a fost momentul cand mintea mea a inceput sa lucreze! Intoarsa acasa, am inceput sa cos. Si nu, nu am realizat un brau, ci un colier statement! Una din prietenele mele l-a admirat atat de mult, incat i l-am daruit. Si de aici povestea este simpla…. Este povestea aceea clasica cu prietena prietenei mele…

Abia acum doi ani, am transformat acest hobby intr-un business. Am renuntat la jobul pe care-l aveam (Financial Project Manager intr-o corporatie), dedicandu-ma in totalitate dezvoltarii proiectului meu de suflet.

Daca pe partea de bijuterie din broderie de margele am fost autodidact, in ceea ce priveste bijuteria din metal nu pot spune acelasi lucru! A fost un efort atat pe partea de pregatire profesionala, cat si financiar! Insa, avand sustinerea familiei, totul a decurs de la sine!

In prezent, Bubble of Beauty este in plina expansiune, bijuteriile fiind apreciate si purtate si de persoane publice din Romania.

Ce te inspira?

Ti se va parea ciudat daca iti voi spune ca ma inspira tot? De la cartea pe care o citesc pana la adierea vantului…Cand sunt in fata bancului de lucru, mainile mele incep sa creeze! Nu pot descrie exact ce se intampla in acele momente. Sunt doar eu si materia prima, care se lasa plamadita. De multe ori, pornesc de la o idee, iar rezultatul este unul cu totul neasteptat.

Uita-ma o zi si o noapte in atelier si ma vei gasi la fel de ancorata in realitatea mea! Ador timpul petrecut in atelier! 

Ai un laitmotiv pe care il regasim in fiecare colectie sau colectiile sunt completamente diferite?

Colectiile sunt diferite, reusind sa cuprinda o gama variata de teme. Dar cred ca perlele ar putea fi un numitor comun; se regasesc in toate colectiile.

In ce materiale lucrezi?

Bijuteriile din metal sunt realizate din argint si in functie de preferinte le putem placa cu aur. Majoritatea bijuteriilor noastre din metal sunt accesorizate cu elemente Swarovski, perle naturale sau pietre naturale.

In viitorul apropiat ne dorim sa realizam si bijuterii din aur.

Bijuteriile din broderie de margele sunt realizate in mare parte din elemente Swarovski, dar si din pietre naturale, perle naturale. Pe spatele bijuteriilor din broderie de margele este cusuta piele naturala. Elementele metalice integrate in aceste bijuterii sunt din argint.

Sunt lucrate manual?

Intr-o lume a tehnologizarii, exista o mana de tineri care se indreapta spre ideea de mestesug. Pot spune, cu mandrie, ca echipa Bubble of Beauty face parte dintre acesti putini tineri care indraznesc sa viseze si sa creeze!

Omul nu este o masinarie care are un program setat, de la care nu se abate niciodata! Omul creeaza! Si creeaza de fiecare data frumos si unic!

Bijuteriile Bubble of Beauty sunt realizate integral manual. Cu fiecare linie trasata, cu fiecare lovitura de ciocan, bijutierii nostri reusesc sa personalizeze bijuteriile, conferindu-le elementul de unicitate.

Cum ai defini creatiile tale?

Stilul meu este unul eclectic. Imi place sa cred ca reusesc sa transpun asta si in bijuteriile pe care le creez!

Aceeasi bijuterie poate fi purtata in stiluri vestimentare diametral opuse! De la poprock la hippie, de la casual la classy.

Planuiesti sa-ti extinzi business-ul si in Bucuresti?

Noi vindem cel mai mult online, insa, incepand din aceasta luna (septembrie), o parte din bijuteriile noastre pot fi regasite intr-un concept store din Bucuresti.

 

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply