To top
23 Dec

Kiss’n Tell La Parter

Traiesc in spirit epicurian. Ma las coplesita de emotii si imi place sa ma simt pierduta. Uneori, gasesc placerea tristetii, acea dulce melancolie pe care multi o resping. Mananc hulpav, caloric, dezordonat, gustos, rafinat sau nu, cu ingrediente naturale sau pline de aditivi. Habar nu am de ce, dar nu vreau selectii, eu vreau placerea momentului.
Gasesc ademenitoare restaurantele cu ferestre mari, luminoase, prin care, in mod pervers, poti privi nestingherita trecatorii, sofalele din catifea, a caror atingere mi se pare plina de senzualitate, vreau catifea verde sau bleumarin, ma seduc corpurile de iluminat insinuante si ungherele intime. Imi place mobilierul din lemn, in culori calde. Se armonizeaza cu unii comeseni reci ca gheata. Imi plac tete-a tete-urile discrete si cafeaua cu frisca.
Si intotdeauna caut acest loc care sa corespunda scenariului meu. De multe ori l-am gasit, la fel cum, de mai multe ori, nu. Nu vreau minimalism suedez, vreau poveste. Nu vreau carafe cu apa cu fructe pe masa, vreau ceaiuri aromate si cafea cu spuma. Nu ma incita/invita un meniu sarac, auster, cu ce se mananca la moda, ci unul opulent, cu sosuri cremoase, asocieri gustoase, cartofi aurii si pane-uri.
Am fost in weekend intr-un loc nou si aici, in acest spatiu cozy, numit simplu La Parter, un peu francaise, am regasit placerea de a savura un confit de rata asa cum gasesti in Bretagne. Am stat la o masa la fereastra, pe o sofa din catifea galbena, in timp ce mi-am privit obsesiv unghiile visinii, atunci cand am renuntat la manusi. Nu m-am lasat coplesita de tristete, asa cum mi se intampla in restaurantele care nu-mi plac si am iesit sa fumez doar de doua ori, semn ca era misto tare inauntru. Am tot privit peretele din dreapta mea, era smaraldin, lucios, ca o marmura veche, de undeva dintr-un Orient stravechi. As fi vrut sa-mi racesc palmele pe el. M-am jenat sa fac asta, romanii nu inteleg iesirile spontane, sunt conformisti si se sperie daca nu-ti intuiesc miscarile. Asa ca am preferat sa mananc tacticos din chiftelele de porumb cu sos de iaurt. Erau dulci, crocante, caldute, aurii, asa cum ar trebui sa fie o gustare de iarna.
Purtam o rochie gri, manusi lungi din piele si bratara cu perle, iar tinuta ar fi impus sa ma rezum la confit-ul meu. Burgerul din strut, pe care Adrian il comandase, sigur ar fi starnit comentarii, daca mi-as fi bagat dintii in el, asa in cel mai natural mod al unui gurmand, netributar stereotipiilor. Si am facut-o, cu nonsalanta personajului Giorgio, din Mon Roi. Poate ca as fi lins si un deget, dar am zis sa fiu pudibonda.
Am cochetat putin si cu alte aperitive, mai ales cu Arancini. Apoi am baut cafeaua afara, stand pe un scaun inalt, capitonat cu catifea verde, m-a tachinat putin soarele, am fumat si mi-am spus ca am sa revin.

Daca vreti sa ii vizitati, ii gasiti pe Nicolae Caranfil, nr 12-15. Sunt dornici de oaspeti, sunt zambitori, sunt amabili, au preparate delicioase si multa atentie .

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply