To top
18 Apr

In vizita la Zen Sushi-Nordului

Saptamana aceasta am facut mult research gastronomic, pentru a descoperi noi locuri pentru cine savuroase, pranzuri gurmande, iesiri de grup si tete-a-tete-uri.
Fiecare restaurant nou pe care l-am vizitat a fost o experienta de repetat, fiecare m-a cucerit cu cateva specialitati gustate, fiecare m-a facut sa-mi maresc lista personala de preferinte culinare.
Aseara, am fost invitati sa luam cina in doi, la unul din restaurantele Zen Sushi, mai exact la cel mai nou, aflat in Zona Nordului. Primul lucru remarcat cand am ajuns a fost superba vila cu curte, unde vara poti lua masa, fapt pe care il astept cu nerabdare. De obicei, noi mergeam vara la cel de pe George Calinescu, fiind aproape de casa, un loc foarte frumos, primitor si bine decorat, exact in spiritul japonez.
Zen Sushi din Caramfil este mult mai elegant, mizand pe simplitatea unui decor minimalist, cu mici accente de influenta japoneza. La parter, este potrivit pentru grupuri, pentru iesiri cu prieteni, iar la etaj, unde exista mai multe saloane, mi s-a parut perfect pentru cinele romantice sau pentru cele de business, cand ai nevoie de liniste, intimitate si un cadru relaxant.
Restaurantul are potential si pentru shootinguri, avand o scara superba, cu statuete, corpuri de iluminat alese cu bun gust, calorifere din fonta cu aspect vintage, ce par brodate,  fotolii din piele si pereti cu stucaturi rafinate.
Salonul din stanga mi-a placut cel mai mult, poate si pentru ca pe geam se vedea un bogat copac inflorit, care imi amintea de ciresii japonezi si ma introducea mai mult in atmosfera.
Meniul foarte generos in specialitati sushi ne-a facut sa fim nehotarati, insa am avut parte de consilierea ospatarului Cosmin, un tip extrem de amabil si de rabdator, care ne-a facut cateva sugestii foarte apreciate de noi, dupa ce am gustat rolele delicioase.
Main-course am ales Curry Chicken cu orez, cel mai bun pe care l-am mancat pana acum, Somon cu sos Teriyaki, aromat si bine condimentat si o specialitate cu carne de porc, legume si paste, Yakisoba.
Curry-ul japonez nu este cel cu sos galben Indian Style, asa cum poate va ganditi, ci este un sos mult mai dens, mai aromat si mult mai gustos. Are doar o mica mostenire indiana prin faptul ca a fost introdus in Japonia in era Meiji,  de britanici, perioada cand si India era colonie britanica. In Japonia il puteti gasi in trei variante: cu orez simplu, asa cum am mancat la Zen Sushi, peste noodles, sau introdus in niste mici gogosi din coca, date apoi prin pesmet. De asemenea, poate contine legume sau carne.
Bucataria japoneza nu a fost din totdeauna preferata mea, ba chiar am evitat-o, insa de ceva vreme am inceput sa o descopar in complexitatea ei. Stiu ca bucataria japoneza are numeroase atuuri, iar unele dintre statistici spun ca oamenii prefera mancarea japoneza nu doar datorita gustului, cat si datorita esteticii si teatralitatii pe care o implica uneori prepararea specialitatilor. Ma incanta aromele ei exotice, necunoscute foarte bine papilelor mele, cat si asocierile pe care le propune. Spre exemplu, curry-ul japonez mi se pare mult mai gustos decat cel indian, iar glazura Teriyaki cred ca are unul dintre cele mai placute gusturi. De obicei, nu apreciez combinatiile dulce-acru, dulce-sarat, insa in japanese cuisine, aceste combinatii nu sunt atat de brute, atat de evidente, insinuandu-se mai mult.
Portiile sunt foarte mari la Zen Sushi, platingul foarte fin, multa culoare in farfurie si tot ce am incercat extrem de bine echilibrat ca gust.
Tips: desi este situat intr-o zona despre care se stie ca musteste de “fite”, Zen Sushi nu are acel tip de clientela ostentativa si lipsita de consistenta, ci mai degraba oameni care. calatorind, au descoperit arta gustului, oameni culti, care cunosc istoria veche a bucatariei japoneze, bineinteles ca oameni cu un anume statut social, dar nonsalanti si relaxati in atitudine.
Seara este plin, atmosfera este vivid, dar nu zgomotoasa si obositoare. Este un loc perfect atunci cand vreti sa va relaxati intr-o ambianta Zen si sa mancati bine. Astept impresiile voastre, cu mare interes.

 

 

IMG_3398

IMG_3407

IMG_3358

IMG_3374

IMG_3347

IMG_3350

IMG_3392

IMG_3393

IMG_3394

 

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply