To top
18 Jul

5 nuante de lacuri de unghii pentru vacanta

lacuri de unghii

Sunt in vacanta. O vacanta in care aromele, culorile si trairile se imbina armonios. Iesiri matinale si racoroase, cu mic-dejunuri gustoase, plimbari de dupa amiaza pe strazi de bourg si cine in localuri intime. Fiecare moment, perfect desenat, cu ajutorul unor tinute si accesorii, pe care le aleg cu multa atentie, make-up natural si o manichiura plina de culoare. Ma bucur de acest timp, pe care il petrec doar cu activitati plaisiriste, una dintre acestea fiind si scrisul despre micile sau marile descoperiri de sezon.

Asa m-am gandit sa va fac cunostinta cu o noua gama de lacuri de unghii, Cupio in the City, conceputa si lansata in Romania, in urma cu un an.

New York Times nota acum ceva vreme: lacul de unghii este noul indicator economic, ce vine sa inlocuiasca rujul, referindu-se la teoria conform careia femeile investesc in mici rasfaturi( in trecut-acestea erau rujurile, mai recent sunt lacurile de unghii), atunci cand economia se prabuseste.

Noua colectie cuprinde 58 de nuante si o linie completa de tratamente  ce ofera raspuns principalelor probleme ale unghiilor: fragilitate, deshidratare, exfoliere etc.

Dar, dincolo de aceste informatii precise despre beneficii, exista si poezie. Culoarea este star-ul colectiei, este acel mic indiciu ce vorbeste despre afinitatile voastre de travel.

Poti seduce purtand pe unghii albastru, culoare-amprenta a insulei Santorini, rosu pasional, ce aminteste de Barcelona, galben intens, asa cum este si exoticul Mexic sau argintiu cu particule stralucitoare precum New-York-ul. Fiecare culoare face trimitere spre o destinatie, pe care sigur ai vizitat-o si care ti-a trezit emotii autentice.

Selectia mea cuprinde 5 culori, iar ordinea lor este exact cea a preferintelor. So, Barcelona este pe primul loc, apoi New-Delhi, Londra, Porto si Venetia. Eu prefer intotdeauna tonurile de marsala, burgundy, mov inchis, grena. Rar aleg o altfel de culoare. Spre exemplu, verdele inchis, Porto, mi s-a parut interesant si potrivit pentru toamna si pentru bijuteriile cu agate si chihlimbar.

Daca aveti curiozitatea sa intrati pe site-ul Cupio, sunt sigura ca veti fi cucerite cel putin de o nuanta.

Recomandarea mea este sa nu tineti neaparat cont de culorile la moda, ci de ce se potriveste ca nuanta cu pielea voastra. Nu tot ce este en vogue poate fi abordat.

Apoi, nu mizati pe culorile neon, caci nu au rafinament. In plus, ele se potrivesc cu unghiile scurte, spiritele rebele si o garderoba in concordanta.

Alegeti culori fie deschise: roz translucid sau nude, fie rosu clasic sau rosu cu tonuri albastrii sau nuante neconventionale, precum gri-taupe. Acestea sunt, conform opiniilor specialistilor, cele mai bine cotate nuante.

Toate lacurile de unghii ale gamei sunt concepute cu o rezistenta de 7 zile, gratie tehnologiei de ultima generatie, ofera o intensitate mare a culorii, un luciu placut si sunt extrem de usor de aplicat, chiar si de cele mai nepricepute maini, datorita pensulei late, perfecta pentru o acoperire cat mai mare.

Lacurile de unghii sunt completate de base-coat ce te ajuta sa previi patarea unghiei sau ingalbenirea ei, top-coat-ul care sigileaza culoarea si ofera luciu, quick drop, ce te ajuta sa ai o uscare in mai putin de un minut si triphasic oil, o asociere de trei uleiuri pretioase, pentru ingrijirea cuticulelor, cat si a unghiilor.

Preferatele mele:

in_the_city_barcelonaitc_new_delhi

in_the_city_london

itc_porto

in_the_city_venice

Tatiana Ernuteanu
2 Comments
  • Suta Maricica

    Mereu am admirat lacurile Cupio, sunt atatea nuante frumoase, incat nu as sti la care sa ma opresc

    July 21, 2017 at 10:01 am Reply

Leave a reply