To top
13 Feb

O carte pentru suflet!

Desi achizitionat din 2010, in cadrul unei intalniri cu Nina Cassian, de la care am primit, in treacat fie spus, si un autograf motivant “ Invatati, din experienta mea!”, abia acum i-a venit randul la lectura, acestui minunat jurnal, Memoria ca zestre!

Debarasandu-ma de prejudecati si de atribuiri partinice, nu am in atentie nici orientarile politic-ideologice din tinerete, nici pe cele de la maturitate, nici postura de disident, asumata in vremea regimului ceausist-comunist.

M-au interesat doar, personalitatea puternica a scriitoarei, talentul descriptiv emotional si analitic, deschiderea spre multiculturalitate, creatia literara si muzicala si marea putere de anduranta si de seductie a acestei femei, cea care, desi lipsita de frumusete fizica, asa cum a afirmat intotdeauna, a fascinat si a cucerit multe minti si inimi valoroase, prin sensibilitate, bogatie interioara si cultura.

Memoria ca zestre- ce simpla si consistenta metafora!- am perceput-o ca pe o confesiune ce vine spre noi cu restituiri din viata si experienta asumata a scriitoarei, prezentandu-ne multe personalitati din domeniul cultural-artistic, cu care s-a intersectat destinul ei, in tara si in strainatate, ce ne dezvaluie iubirile ei si cu sinceritate si firesc, exprima o dorinta legitima si o invitatie catre cine o poate intelege, numit atat de inedit, de ea, “ mon semblable, mon frere”, si anume, aceea de a-i accepta “vanitatea si goliciunea” in care se prezinta, lepadand ipocrizia si prejudecatile, si de a nu-i contesta niciodata,  sinceritatea si autenticitatea.

tatiana si nina cassianO carte, pe care, daca o veti citi , veti simti ca nimic nu poate sa doboare ceea ce curajul poate crea!

Tatiana Ernuteanu
No Comments

Leave a reply